Pentru ca toti iubim copiii si ne dorim sa le oferim tot ce este mai frumos, bun si sanatos pentru ei, am incercat sa contribuim in mod creativ la procesul de realizare a unor obiecte de mobilier spectaculoase, atractive, interesante, care sa fie realizate dintr-un material ecologic, durabil si sigur in exploatare, care sa nu afecteze in niciun fel sanatatea si integritatea fizica a copiilor.
Colegii mei au conceput astfel modele vesele si utile, care sa fie utile in activitatea de zi cu zi dar sa aiba si o caracteristica educativa.
ELEMENTE SIMPLE DE MOBILIER
MDF-ul colorat in masa poate fi usor debitat pe un CNC, fara a fi nevoie de operatiuni complicate si costisitoare de slefuire si finisare. Astfel, punandu-va imaginatia la "lucru", puteti concepe modele deosebite de obiecte de mobilier pentru copii, ce se pot realiza fara efort, imbinand culori vesele cu tehnologie si materiale de buna calitate. Produsele finite pot fi lacuite cu lacuri ecologice, rezultand obiecte de mobilier ce vor constitui oricand un punct de atractie pentru cei mici.
Indiferent de spatiul caruia ii sunt dedicate aceste produse (camera copilului, gradinita, locul de joaca), aveti garantia unui produs durabil, care nu pune in pericol sanatatea sau starea de bine a copilului.
MOBILIER PERSONALIZAT
Cunoastem deja pasiunea micutilor pentru amenajarea camerei cu obiecte colorate, vesele, atractive.
Utilizand MDF colorat in masa, obtineti usor elemente de mobilier inedite, care pot transforma un pat banal intr-o piesa de rezistenta pentru camera "nazdravanului".
Puteti sa va lasati imaginatia sa alature modele si culori, rezultatele fiind usor de pus in practica in atelierul de productie a mobilierului.
Caracteristicile tehnice ale materialului garanteaza durabilitatea in timp a produsului finit, ceea ce inseamna ca un copil se va bucura o perioada lunga de timp de acel obiect. Sau, poate ... si fratiorul lui ...
DULAPURI VESELE
Stim cu totii ca este o mare provocare sa convingi un copil sa faca ordine in propria camera.
Utilizarea unor dulapuri vesel colorate, cu spatii dedicate pentru fiecare tip de jucarie in parte, poate fi o solutie care sa-i determine pe ghidusi sa-si mentina spatiul de joaca mai ordonat.
O solutie ar fi etichetarea sau personalizarea fronturilor cu imagini cu animale, astfel incat sa-i provoace sa asocieze fiecarui dulap o utilitate anume.
RAFTURI COLORATE SI TRAFORATE
Rafturile pot deveni elemente de interes pentru cei mici, acestea reusind sa-i determine sa aseze in interiorul lor cartile sau jucariile, utilizand algoritmi doar de ei stiuti.
Pot fi realizate din placi simple sau traforate, combinatiile de culori asortandu-se cromaticii alese pentru camera.
MOBILIER PENTRU PRINTESE
Micile "dive" pot avea propriile elemente de mobilier elegante si spectaculoase.
Daca isi doresc personalizarea camerei cu un dulap elegant si vesel in acelasi timp, pot alege o astfel de solutie, decorata in functie de gama cromatica agreata si imaginatie.